Publicate in iarna lui 1980 la "Cartea Romaneasca", incendiarele Elegii politice ale lui Ion Gheorghe reapar acum intr-o noua editie, integrala, la aceeasi editura. Am spus "incendiare"? Puteau aparea in "fiorosul" regim al cenzurii din totalitarismul comunist asemenea expresii instigatoare ale impotrivirii fata de o putere dictatoriala si corupta? Iata tabloul unei invazii infricosatoare si al unui macel apocaliptic : "In cusca de fier/I-au inchis pe tarani - i-au dus/Sa-i infiereze ca pe vite/De cu seara se vesteau dubele-n sat,/Dupa duhoarea de benzina,/Ca mirosul de fiara;/Pe pamantul inghetat/Se-auzeau cizmele gonacilor,/Animale mugind si pasarile/Scheunand in somn;/ Cu arcane de matase/Se strecurau pe portile dosnice, spargeau/Gardurile - cei deprinsi la vanatoarea/ Aproapelui/.../Vanatorii sareau de dupa porti,/Ieseau din suri, din magaziile cu samanta/De dupa usile grajdurilor/Cu streangurile de matase./Cadeau arcanele pe gatul taranului,/Pe brate: il impiedicau cu piedici/De cal; legau pe cel ce-a taiat lemne/ Cu piedica de fier, la maini;/.../Pe cel ce dadea decuseara la vite/L-au legat cu franghii de gat/.../ Erau scosi din curti cu franghiile-n coarne,/Dusi de capestre rosii, tarati/Cu juvetele - cei mai cuprinsi, cu avere/.../Cu pieptii camasilor despicati,/Cu gurile pline de sange;/Impilati - cei mai periculosi,/Din cate patru parti ale lumii parliti./In vatra focului ardea fierul rusinii;/Prin scorbura camasii de tort/Li se-mplanta in pieptul stang/Semnul infierarii;/Vuiau foalele s-atate focul/In care se coceau stampilele;/Cei din semintiile lui Iuda/Ridicau cumplitele sigilii, le tranteau/In carnea de taran; abur, sange/Miros de carne fripta/Coplesea lumea:/Ca boii, ca pasarile ingramaditi/Si fara aparare" (Infierarea). Cum "citeau" cei de dincolo de "balcon" asemenea proteste instigatoare la revolta: "Ochii Sediilor sunt astupati cu faguri de bronz/Lacom trag microfoanele cu urechea: nici/Pasarea cerului nu trece necunoscuta de iscoade;/Unde sa vii de dimineata cu sticla de benzina...?/.../Nici o fereastra/La care sa-ti ridici capul/In varful lanciei brave: nici o fereastra/Sub care sa-ti lasi scrumul/.../Mai este oare/Un balcon de la care s-auzi ca se vorbeste/Despre tine?/Prin portile bine strunite, dau navala/Calaretii mistificarii, isi scot organele/Si-n fata lumii inca somnoroase,/O ploaie de urina fac -/Peste cenusa ta fierbinte: cu masinile rontgen/Te afla din ceruri ce ganduri nutresti./Nici sa mori ca omul, omeneste, n-ai loc/ In lumea asta: nici o fereastra pentru rug -/In sala de porfira demult n-a mai intrat o piatra/Sa spuna ea ce crede" (Nici o fereastra). Peste nici zece ani de la aceasta instigare, "piatra" va zbura pe fereastra balconului spre a spune "ce crede"... "Elegie inseamna - spune Dan Cristea intr-o scurta prezentare a editiei integrale din Elegii politice - plangere, lamentatie, cantec de jale". Sunt si nu sunt doar "lamentatii", "cantece de jale": "Au ucis-o pe piatra, cum se ucide panza/La rau: de sar in preajma stropii, de/Se-ncalzeste lespedea -/Cand ceea ce-i batut se schimba-n tesatura/De pus pe rani. Ca pe nuci cu joarda,/Ca pe fasole, de-i plesnesc pastaile/ Cum se bat sacii de pulbere, mai inainte/De-a turna in ei samanta: ca porumbul/In sac, pentru moara, iarna, cu bata;/Peste pulpe, peste sanii de capra tanara:/Neagra-i carnea, viermuita/.../Batuta cu melita, data la rajnita/Torturii: zobita ca samanta de grau/Ca sarea-n piua": (Bataia fecioarei). Aceeasi avalansa de enumerari pravalite de nervul indignarii transforma lamentatia, proprie elegiei, in cantec de revolta, cu functie instigatoare: "In zdrobitoare zdrobiti; in teascuri/Se tescuiesc taranii-/.../In presa de ulei calcati, batuti in piua/In vana, curge sudoarea, bautura/Crancena; sangele bautura binecuvantata/Si znaga lucratorului de pamant-/ Spumega ceea ce se stoarce, galgaie/Vijelios - efervescenta milenara/In cada colectoare:/Sange, sudoare, elixir,/Extractie mirabila de clasa./.../Taranii sufla/ cu boturile lor de cai, in scaldatorile/De lapte, de vin, de ulei./Extractie de clasa, la nesfarsit, si-n disperare" (Extractie de clasa). In cartierul Titan traiesc "Insi cu multa rabdare. Pe masura/Numelui cartierului, ce se trage/ De la un neam de oameni demni", dar "pedepsiti de zei" si uitati de trimisii lor pe pamant: "Barbati politici sa ne apere, nu sunt!/Ei traiesc si procreeaza cum stiu/In cartierele cu multa padure,/Cu vile si masini de primenit/Atmosfera; de orice impuritate politica/Meteorologica si recalcitranta" (Cartier). Asa "sunau" in 1980 "elegiile" politice ale lui Ion Gheorghe. Asa "suna" si azi, ca niste recitative spumegand de revolta si aruncate cu manie "partinica" (!) in obrazul celor ce nu mai sunt ori mai sunt. "Elegiile politice au fost publicate in 1980, la Cartea Romaneasca - scrie Dan Cristea, actualul director al editurii - ciopartite atunci de foarfecele cenzurii. Editia noua a acestora, completata si adusa la forma in care a fost gandita initial, se intoarce, acum, la locul primei tipariri" (subl. ns.) "Ciopartite" de foarfecele cenzurii? Din cele o suta de poeme ale actualei editii lipsesc, in cea din 1980, 6-7 piese, iar modificarile din cele ramase atunci sunt minime si nesemnificative (de ex. "fereastra" in loc de "balcon" sau "colina" pentru "fereastra" etc.: slaba, nevolnica cenzura!) Ce vreau sa spun? Cele cateva poeme scoase - in chip regretabil, fireste! - atunci, incendiare ca toate celelalte, nu scad si nici nu cresc transparenta volumului construit in intregime ca un manifest incendiar demn de vigilenta vreunui "Priboi" al acelui timp. Un manifest al unui veritabil spirit liber si inconformist, scris cu mare curaj civic, pe care putini l-au avut in acei ani, oricat de multi ar fi azi aceia care se complac in inventarea eroica a trecutului antitotalitar. In general, curajul acelei epoci era un amestec schizofrenic de nebunie si intelepciune: "nebunii" aveau curajul de a indrazni, iar "inteleptii" se prefaceau ca nu inteleg prea bine ce vor sa spuna nebunii. Si cartile (mai) apareau... Volumul Elegii politice nu putea fi "desfigurat" decat prin nepublicare. Cenzura, am temeinice motive sa stiu, a fost atunci "blanda" cu marele poet instigator: mult mai puternica, aproape invincibila, a fost insa frica colegilor lui, editorii, scriitori ca si el, care i-au poprit manuscrisul aproape zece ani, pana in 1980. Referatele externe l-au ajutat sa apara, impotriva celor care, un deceniu, au refuzat sa-l publice. Asta-i, pe scurt, istoria Elegiilor politice "ciopartite" de cenzura: nu cenzura, frica le-a ciopartit...